Trimis în judecată într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, înșelăciune, instigare la fals intelectual și instigare la uz de fals, primarul comunei Gostavățu, Popescu Marius Ștefan, a fost recent implicat într-un incident de pe urma căruia s-ar putea alege în viitorul apropiat cu o nouă trimitere în boxa inculpaților.
Pe 7 decembrie, în jurul orei 01.00, la intrarea în Caracal, mașina condusă de primarul comunei Gostavățu a fost lovită de un alt autoturism. Deși surse locale susțin că ar fi fost vorba de o tamponare ușoară pe fondul neatenției celuilalt șofer, edilul comunei pare să fi fost convins că era de fapt un ”atentat”. Ca atare, imediat după accident a sunat la poliție pentru a reclama că șoferul celeilalte mașini a acționat cu intenție. După declarații și plângeri, întregul incident se îndreaptă spre un final de genul ”ce-și face omul cu mâna lui…”. În urma verificărilor, a reieșit un aspect pe care primarul reclamant pare să nu-l fi luat deloc în calcul în momentul în care a sunat la poliție – el însuși încălca legea, pentru că se afla la volan deși avea permisul suspendat.
”La data de 7 decembrie 2020, în jurul orei 01.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal au fost sesizați despre faptul că o persoană, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, pe raza municipiului Caracal, ar fi lovit intenționat față/spate un alt autoturism, condus de un bărbat de 57 de ani, din comuna Gostavățu. În urma verificărilor efectuate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Caracal, a reieșit faptul că bărbatul de 57 de ani (n.r. – primarul comunei Gostavățu) avea permisul de conducere suspendat. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ‘distrugere’ și ‘conducerea unui vehicul fără permis de conducere’, pentru stabilirea situației de fapt”, au precizat reprezentanții IPJ Olt.
În primăvara acestui an, primarul comunei Gostavățu a fost depistat de polițiștii din Teleorman conducând cu 116 km/h pe un tronson de drum unde limita de viteză era de 50 km/h, fiind sancționat cu 9 puncte amendă si suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile. Acesta a cerut în instanță anularea procesului verbal de contravenție, susținând că circula cu o viteză de aproximativ 90 km/h și trebuia să fie încadrat într-o clasă de contravenții ce nu prevede reținerea permisului de conducere, solicitând totodată ca intimatul IPJ Teleorman să depună la dosar filmarea cu abaterea constatată. ”Doleanța” cu filmarea i-a fost îndeplinită, dar finalul nu a fost cel scontat.
”Intimatul a depus la dosarul cauzei suportul optic cu înregistrarea video a abaterii, din care se poate observa că petentul a circulat în interiorul localității cu viteza de 116 km/h (plus 66 km/h), așa cum s-a reținut în actul sancționator”, au constatat magistrații, care în septembrie au respins, ca neîntemeiată, plângerea primarului din Gostavățu.
Cata inteligenta,sau poate tupeu si nesimtire are acest infractor Popescu Marius Stefan ,care la cate fapte penale are, este pe primul loc in tara la infractiuni,concureaza cu infractori celebri,ca dupa incidentul in trafic sa sune la 112 si politie si sa reclame ca s-a comis un atentat la viata lui si i s-a distrus automobilul ,el circuland fara permis de conducere.Mare mincinos mare.