Profesorul din Balș arestat în septembrie 2022 pentru act sexual cu o minoră și pornografie infantilă a fost condamnat azi în primă instanță la trei ani și 10 luni de închisoare cu executare.
„Condamnă pe inculpatul E. I. S. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă, în formă continuată (…) condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, în formă continuată (…) contopeşte pedepsele principale, complementare si accesorii, faptele fiind săvârșite în concurs real, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 3 ani si 10 luni închisoare, în regim de detentie”, se arată în hotărârea Tribunalului Olt.
Pedepsele complementare și accesorii aplicate de instanță inculpatului prevăd interzicerea unor drepturi, respectiv „dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi tutore sau curator, pe o perioadă de 4 ani de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, drepturi incompatibile cu faptele reprobabile comise de inculpat”.
Instanța a admis în parte acțiunea civilă, fostul cadru didactic fiind obligat la plata a 25.000 de euro, daune morale către minoră.
Hotărârea Tribunalului Olt nu este definitivă.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, bărbatul în vârstă de 44 de ani, care la data faptelor era profesor de muzică la Liceul Petre Pandrea din Balș, a întreținut relații sexuale cu o elevă de clasa a VIII-a de la o școală din localitate. Bărbatul a fost arestat în urma plângerii depuse de mama fetei, în telefonul său fiind găsite filmulețe indecente cu eleva. Deși la audieri acesta a declarat că nu știa că fata este minoră, anchetatorii au demonstrat contrariul.
„ În urma mai multor conversații, cei doi s-au întâlnit la data de 04.05.2022, s-au deplasat pe raza comunei Bobicești, unde au întreținut relații sexuale. Ulterior, au existat mai multe întâlniri, în care au continuat să întrețină raporturi sexuale (…) În cauză au fost depuse copii foto și video ale conversațiilor mai sus descrise, precum și conversații purtate de persoana vătămată cu inculpatul pe aplicația Facebook Messenger din luna iunie 2022. (…) Printre altele, în aceste conversații cei doi poartă o discuție, în data de 13.06. 2022, referitoare la faptul că persoana vătămată repeta materia pentru examenul de evaluare națională, ce se susține la finalul clasei a 8-a, prima probă urmând să aibă loc în data de 14 iunie 2022, inculpatul urându-i multă baftă. Examinând capturile foto de pe aplicația WhatsApp se poate observa cum între inculpat și persoana vătămată au avut loc discuții cu caracter sexual”, se arată în rechizitoriul procurorilor.