joi, februarie 13 www.impactinolt.ro

Fostă angajată la Finanțe Olt, condamnată la 10 ani de închisoare

După mai bine de cinci ani de la trimiterea în judecată, Tribunalul Olt a pronunțat azi sentința în dosarul de corupție în care printre inculpați se află fostul șef al Finanțelor Olt, Florin Diaconescu, împreună cu trei subordonați ai săi de la acea vreme și reprezentanții unei firme de pază.

Instanța a dispus încetarea procesului, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, față de Florin Diaconescu, fostul șef al AJFP Olt, dar și față de Chirilă Cristian Țugulan, la data faptei adjunct al șefului AJFP Olt, și Adrian Claudiu Bodescu, la data faptei șef Serviciu Inspecție Fiscală Contribuabili Mijlocii. Florin Diaconescu a fost trimis în judecată pentru instigare la favorizarea făptuitorului, ceilalți doi -pentru favorizarea făptuitorului.

Pentru o parte din infracțiunile de care este acuzată (abuz în serviciu, trafic de influență, luare de mită, spălare de bani) s-a dispus încetarea procesului și față de Gheorghița Prunișoară, fost consilier superior cu atribuții de control în cadrul AJFP Olt. În cazul său instanța a decis însă și o condamnare.

”Dispune condamnarea inculpatei Prunișoară Gheorghița la pedeapsa principală de 10 ani închisoare pentru infracțiunea de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată (…) aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) C. p. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorității de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii – comerciant, asociat, administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 5 ani”, se arată în hotărârea Tribunalului Olt.

În situații similare se află și alți inculpați din dosar, scăpați de o parte din acuzații prin prescriere, dar condamnați pentru evaziune.
„Dispune condamnarea inculpatului Pop Constantin la pedeapsa principală de 10 ani închisoare pentru infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată (…) Constata că fapta dedusă judecăţii a fost comisă în stare de recidivă post condamnatorie (…) revoca suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 311/29.05.2013 pronunţată de către Judecătoria Râmnicu Vâlcea, definitivă prin decizia penală nr.810R/03.12.2013 a Curţii de Apel Piteşti şi va dispune executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată pentru fapta dedusă judecății, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 14 închisoare in regim de detentie. (…) dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul Pop Constantin pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale;
(…) dispune condamnarea inculpatei Miroiu Elena la pedeapsa principală de 9 ani închisoare pentru infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată (…) dispune încetarea procesului penal faţă de inculpata Miroiu Elena pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor in formă continuată ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale;
(…)condamnă inculpata S.C. GARDIENII S.R.L. prin administrator judiciar ART INSOLV SPRL (FOSTA ARGEŞ INSOLV SRPL), la pedeapsa de 150.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (…) dispune încetarea procesului penal faţă de SC Gardienii SRL,pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor in formă continuată”, se arată în hotărârea Tribunalului Olt.
Instanța a admis acţiunea civilă formulată de ANAF şi a dispus obligarea în solidar a inculpaților Pop Constantin, SC Gardienii SRL Slatina prin administrator judiciar ART Pro Insolv SRPL, Miroiu Elena, Sefter Luminiţa şi Prunişoară Gheorghiţa la plata sumei de 8.783.367 lei, la care se adaugă dobânzi şi accesoriile fiscale, calculate de la data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a sumei datorate.
Hotărârea Tribunalului Olt nu este definitivă.

Inculpații din acest dosar au fost trimiși în judecată de procurorii DNA în aprilie 2018.
„În perioada ianuarie 2009 – august 2014, S.C. Gardienii S.R.L., a cărei activitate a fost coordonată de inculpatul Pop Constantin, nu și-a îndeplinit obligațiile fiscale, sustrăgându-se de la plata sumei de 8.783.367 lei către bugetul de stat, reprezentând TVA datorată în raport de activitatea efectivă a agentului economic.
Concret, în toată perioada menționată, în deconturile de TVA ale persoanei juridice depuse lunar la organul fiscal, au fost evidențiate la rubrica “TVA deductibil” sume mai mari decât cele susținute de documentele de evidență primară (facturi de achiziție de bunuri și servicii de pe teritoriul național) înregistrate în evidența contabilă. În acest mod, prin crearea artificială, scriptică, a acestui TVA deductibil, a fost diminuată voit TVA de plată rezultată din activitatea reală a societății comerciale, cu consecința micșorării sumelor de plată datorate la bugetul de stat.
Începând cu luna iulie 2012, activitatea evazionistă a firmei a fost coordonată efectiv și girată de către inculpata Prunișoară Gheorghița, deși exista o incompatibilitate evidentă cu funcția publică pe care o deținea – consilier superior cu atribuții de control în cadrul D.G.F.P. Olt – Activitatea de Inspecție Fiscală.
Mai mult, cu prilejul realizării în luna octombrie 2012 a unei inspecții fiscale la S.C. Gardienii S.R.L., inculpata Prunișoară Gheorghița, cu încălcarea prevederilor legale, nu a menționat în raportul de control situația reală cu privire la TVA de plată sustrasă în mod ilegal, cauzând astfel o pagubă bugetului de stat în cuantum de 4.770.253 lei, concomitent cu obținerea de foloase necuvenite în același cuantum pentru firma “protejată”.
Pentru “serviciile” sale, în perioada 25 octombrie 2012 – 25 iunie 2013, inculpata Prunișoară Gheorghița a pretins și primit de la inculpatul Pop Constantin sume de bani lunare, necuvenite, în cuantum total de 213.735,6 lei.
Ulterior suspendării sale din funcție, (la 03.07.2013 ca urmare a trimiterii în judecată de către D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova pentru săvârșirea de infracțiuni în legătură cu serviciul), inculpata Prunișoară Gheorghița a primit, de la inculpatul Pop Constantin, în perioada 10 iulie 2013 – 26 august 2014, sume de bani lunare, necuvenite, în cuantum total de 355.217 lei, pentru ca aceasta să-și exercite influența asupra foștilor colegi cu atribuții de control sau funcții de conducere din cadrul A.J.F.P. Olt, în vederea protejării S.C. Gardienii S.R.L., în eventualitatea unor controale fiscale.
Influența inculpatei a fost una reală, în sensul că, în anul 2014, la instigarea lui Diaconescu Florin, șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice (A.J.F.P.) Olt, inculpații Bodescu Adrian Claudiu și Țugulan Chirilă Cristian au depus toate demersurile pentru ca inculpatul Pop Constantin să nu fie tras la răspundere penală, ca urmare a unor inspecții fiscale efectuate la S.C. Gardienii S.R.L., (prin luarea în considerare a unor regularizări nelegale de TVA, emiterea de decizii de impunere doar pentru obligații fiscale accesorii și prin nesesizarea organelor de urmărire penală cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală).
Banii primiți drept mită de către Prunișoară Gheorghița au fost justificați în evidența contabilă de Pop Constantin prin achiziții lunare fictive de servicii neindividualizate, „prestate” de două societăți comerciale, ce aparțineau unor persoane apropiate inculpatei.
Banii remiși în realitate inculpatei Prunișoară Gheorghița cu titlul de mită/cumpărare de influență au fost utilizați din dispoziția acesteia pentru achiziționarea unui apartament în municipiul București (în valoare de 153.000 de euro).
În contextul sustragerii de la plata TVA, în perioada 02 iulie 2012 – 28 iulie 2014, inculpatul Pop Constantin a retras din contul deținut de S.C. Gardienii S.R.L., în numerar, prin 462 de operațiuni succesive, suma de 1.234.000 lei, banii respectivi fiind folosiți ulterior în interes personal.
Pentru a justifica aceste cheltuieli, din dispoziția lui Prunișoară Gheorghița, inculpata Miroiu Elena a efectuat înregistrări nereale în documentele de evidență contabilă ale persoanei juridice (plăți către furnizori inexistenți)”, precizau procurorii DNA.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.