vineri, octombrie 2 www.impactinolt.ro

Actualitate

Taxa specială de salubrizare, respinsă la Drăgănești-Olt  ”Lăsați că ducem gunoiul la groapa din județul Teleorman!”

Taxa specială de salubrizare, respinsă la Drăgănești-Olt ”Lăsați că ducem gunoiul la groapa din județul Teleorman!”

Actualitate, Administratie
Ședință cu scântei la finalul anului trecut în Consiliul Local Drăgănești Olt, unde taxa de salubrizare, în valoare de aproape 12 lei de persoană, a încins spiritele. Cu primarul absent ca de obicei de la ședințe, dar cu localnici revoltați în sală, consilierii au respins proiectul – cei ai opoziției au votat împotrivă, iar cei ai puterii s-au abținut. Taxa specială de salubrizare la nivelul județului Olt, stabilită la 3,69 lei de persoană pentru populația din mediul rural și 11,75 lei de persoană pentru cei din mediul urban, a stârnit revoltă la Drăgănești Olt. Nemulțumiți de faptul că prin implementarea proiectului Sistem integrat de management al deșeurilor vor fi taxați cu aproape 12 lei de persoană, zeci de localnici au participat la ședința de la finalul lunii trecute, cerând
Primarul comunei Coteana își pierde mandatul

Primarul comunei Coteana își pierde mandatul

Actualitate, Eveniment
Vasile Costea, primarul comunei Coteana, își va pierde în perioada imediat următoare mandatul, ca urmare a unei decizii definitive de incompatibilitate. La finalul acestei luni, Vasile Costea își va afla sentința definitivă și în dosarul în care a primit în primă instanță o pedeapsă de 1 an și 11 luni cu amânare pentru conflict de interese și fals în declarații. În 2015, primarul comunei Coteana a fost acuzat de ANI că se afla în stare de incompatibilitate începând cu data de 17 ianuarie 2013, întrucât deţinea simultan funcţia de viceprimar şi funcţia de reprezentant al Consiliului local al comunei Coteana în cadrul S.C. AQUAVERA COTEANA S.R.L. (persoană juridică având ca asociat unic Consiliul Local Coteana), încălcând astfel,dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr.
Pedeapsă mai mică pentru fostul asociat al lui Marius Oprescu

Pedeapsă mai mică pentru fostul asociat al lui Marius Oprescu

Actualitate, Eveniment
Sentință definitivă pentru Claudiu Postolache, cunoscut pe plan local ca fost partener de afaceri al lui Marius Oprescu, actualul președinte al CJ Olt. Trimis în judecată de procurorii DNA pentru infracțiuni de corupție săvârșite în calitate de administrator al SC Domeniul Saru SRL din Piatra Olt și condamnat în primă instanță de Tribunalul Olt la doi ani de închisoare cu suspendare, Claudiu Postolache a primit o sentință mai blândă de la Curtea de Apel Craiova – un an cu amânare și 40 de zile de muncă în folosul comunității. ”Desfiinţează în parte sentinţa penala nr. 93/2018 a Tribunalului Olt şi rejudecând: Înlătură dispoziţia privind condamnarea inculpatului Postolache Claudiu pentru infracţiunea prev. de art. 18/2 alin 1 din legea 78/2000 cu aplicarea art 396 alin 10 Cpp, la p
Șeful PNL Corabia, contract cu primăria condusă de PSD

Șeful PNL Corabia, contract cu primăria condusă de PSD

Actualitate
Ales în vara anului trecut președinte al PNL Corabia, medicul veterinar Haralambie Marița se va ocupa de eutanasierea maidanezilor din localitate, în baza unui contract cu primăria condusă de social democratul Iulică Oane. Activ pe rețele de socializare, unde critică vehement PSD-ul, reprezentantul opoziției din Corabia face o distincție clară între calitatea sa de politician și cea de reprezentant al unei firme: ”Dr. Marița -medic veterinar, primește contractul și nu PNL ul.” Pe 15 ianuarie, Primăria Corabia a achiziționat din SEAP servicii de asistență medicală în vederea prinderii și eutanasierii câinilor fără stăpân, valoarea achiziției directe de la societatea președintelui PNL Corabia fiind de 40.500 lei fără TVA. Tot în aceeași zi, de la aceeași societate s-au achiziționat
Unul dintre cei mai vechi primari din Olt, colaborator dovedit al Securității

Unul dintre cei mai vechi primari din Olt, colaborator dovedit al Securității

Actualitate
Numele unuia dintre cei mai vechi primari din Olt - Tudor Udrea (PSD), care conduce comuna Obârșia de peste două decenii – figurează pe lista colaboratorilor dovediți ai fostei Securități. Potrivit datelor postate pe site-ul CNSAS, hotărârea prin care primarului comunei Obârșia i-a fost constatată calitatea de colaborator al securității este definitivă și irevocabilă din 2012. Potrivit informațiilor postate pe site-ul CNSAS, Tudor Udrea a fost recrutat în 1984, sub numele conspirativ Lazăr Stere, pentru supravegherea informativă a persoanelor fără antecedente politice și penale din comuna Dorobanți, județul Tulcea, iar doi ani mai târziu s-a mutat în comuna Obârșia, unde a fost preluat în legătura Securității orașului Corabia, sub același nume conspirativ, pentru a fi folosit la s
Pentru CJ, de la Caracal. Ca pe vremuri…

Pentru CJ, de la Caracal. Ca pe vremuri…

Actualitate, De râs, de plâns
Celebru pentru minunile sale, Caracalul se remarcă mai nou și printr-o atitudine penibilă a unora dintre aleșii locali, care într-o ședință de Consiliu Local s-au întrecut în mulțumiri adresate Consiliului Județean condus de social democratul Marius Oprescu. La finalul anului trecut, aproximativ 50 de primării din Olt au primit bani din fondul de rezervă al Consiliului Județean. Printre ele s-a aflat și Primăria Caracal, căreia i-au fost alocați 500.000 lei, suma fiind ulterior repartizată pentru achitarea unor lucrări. Procesul verbal al ședinței din 13 decembrie în care s-a aprobat rectificarea Bugetului general de Venituri și Cheltuieli pe anul 2018 al Municipiului Caracal amintește de întrecerile socialiste: ”Domnul primar (n.r. Liviu Radu, PSD): vreau să mulțumesc Consiliu
Viceprimarul unei comune își pierde mandatul

Viceprimarul unei comune își pierde mandatul

Actualitate, Administratie
Aleșii locali din Olt continuă să piardă pe bandă rulantă procesele cu Agenția Națională de Integritate (ANI). Cel mai recent caz este al viceprimarului comunei Băbiciu, care își va pierde mandatul după ce, la finalul anului trecut, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) i-a respins recursul, decizia fiind definitivă. Petrică Andrei Adam, viceprimarul comunei Băbiciu, a fost acuzat de ANI că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 iunie 2012 – 27 octombrie 2014, întrucât a deținut simultan funcția de viceprimar și calitatea de reprezentant întreprindere familială în cadrul „ADAM PETRICĂ-ANDREI ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ”, încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003. Petrică Andrei Adam a cerut în instanță anularea raportului ANI, d
Miss România din dosarul lui Vâlcov, la Comisia Națională de Strategie și Prognoză

Miss România din dosarul lui Vâlcov, la Comisia Națională de Strategie și Prognoză

Actualitate
”Îndrăznește să crezi!”: Fosta Miss Universe România, slătineanca Larisa Maria Popa, cunoscută publicului și ca martor în dosarul cu tablouri al lui Darius Vâlcov, a primit un nou job pe bani publici anul trecut. Bună la Ministerul Agriculturii, că doar nu degeaba o fi fost consilier personal al unui secretar de stat, bună și la Ministerul Transporturilor, ca administrator provizoriu la SC Telecomunicații CFR SA, fosta Miss a primit anul trecut un post de consilier personal la Comisia Națională de Strategie și Prognoză, instituție aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului. Informația apare în cea mai recentă declarație de avere a tinerei, din mai 2018, completată cel mai probabil la numirea în noua funcție. Secțiunea de pe site-ul CNSP dedicată venitur
Un primar PSD și patru afaceriști, trimiși în judecată pentru fapte de corupție

Un primar PSD și patru afaceriști, trimiși în judecată pentru fapte de corupție

Actualitate, Eveniment
Nume nou în ”galeria” primarilor olteni cu probleme penale. La finalul anului trecut, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt l-au trimis în judecată pe Viorel Marius Măgureanu, edilul comunei Ștefan Cel Mare, acuzat de abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție în formă continuată. În același dosar au fost trimiși în judecată și administratorii a patru firme, acuzați de complicitate. Atât Viorel Marius Măgureanu, primarul comunei Ștefan Cel Mare, cât și Buruntia Marian, administrator al S.C. MARCEL & MARIAN S.R.L., Gheorghe Marius, administrator al S.C. MARIAD INTERCONS S.R.L., Gheorghe Florin Adrian - consilier juridic la SC MARIAD INTERCONS SRL şi administrator la SC INREDIGO SRL, și Olteanu Cristian Nicolae - administrator al SC COLAD INTERCONS SRL, au
Fostul șef al Poliției Rutiere Olt nu și-a putut justifica integral averea în instanță

Fostul șef al Poliției Rutiere Olt nu și-a putut justifica integral averea în instanță

Actualitate
Ilie Roșu, fostul șef al Poliției Rutiere Olt, depistat cu o avere nejustificată de aproape 100.000 lei, a pierdut în primă instanță procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI). Curtea de Apel Craiova a admis în parte sesizarea ANI și l-a obligat pe fostul șef al Poliției Rutiere Olt la plata sumei de 46.800 lei, decizia nefiind însă definitivă. În iunie 2016, Agenția Națională de Integritate anunța că a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 93.120,44 lei, între averea dobândită și veniturile realizate în perioada 24 august 2002 - 13 octombrie 2005 de către Ilie Roşu, șef al Poliției Rutiere Olt la vremea respectivă, în prezent pensionar. ”Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Craiova,
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.