joi, decembrie 12 www.impactinolt.ro

La PSD toți dădură flori, da’ numai unu’ e cu lipici. Și generos cu banul public…

Fuse și se duse 1 martie, și se umplu Facebook-ul de urări de la politicieni dornici să dea cu tradiția mai departe.

Și ca de fiecare 1 martie, n-au lipsit nici știrile de bine, normal, că parc-ar fi și păcat să faci așa gest și să nu te laude nimeni. Ca atare, s-a consemnat frumos că PSD Olt păstrează tradiția:
„Cele mai cunoscute figuri politice locale au întâmpinat femeile din Slatina cu zâmbete și urări calde. Marius Oprescu, Emil Moț, Florin Barbu sau Marius Iancu sunt doar câțiva dintre politicienii care au urat o primăvară însorită reprezentantelor sexului frumos”.

Drăguț, elegant și chiar finuț era dacă s-ar fi oprit aici, și-am fi rămas fără motiv de cârcoteală, dar relatarea continuă:
„Bucuria de pe chipurile doamnelor și domnișoarelor, în momentul în care au primit flori de la primarul Slatinei, a arătat că Emil Moț se bucură de multă simpatie în rândul femeilor.”

Și gata. Adică doar Moț și-atât, din tot PSD-ul de la Olt. De Oprescu, cât e el de președinte la partid și de președinte la CJ nici pomeneală de simpatie, de parlamentari nimic. Nu i-or fi recunoscut femeile sau ei doar or fi cărat florile? Întrebăm, nu dăm cu parul, da’ parcă și poza care ilustrează relatarea este edificatoare… Până și nașu’ Oprescu pare că îl soarbe din ochi pe finu’ Moț.

Și ca să fie clar pentru toată lumea și să se-nțeleagă bine cine e cel mai iubit pământean, relatarea e cu repetir, pentru decontare pe contract. Așa aflăm că Moț a păstrat tradiția și ca primar, nu doar ca pesedist.

Ca pesedist a dat garoafe și a venit simpatia-n valuri, dar când a ieșit pe străzi în calitate de primar, adică în același timp în care era deja acolo în calitate de pesedist, pffff… Tsunami direct, nu valuri, că pe lângă flori a oferit și îmbrățișări. Mai că spulberă și norii mohorâtei vremi, că de mai bine de zece ani „animă bulevardul principal, aducând bucurie și zâmbete pe chipurile tuturor”.

#promovaredetotibanii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.