Primăria Slatina a mai „adoptat” un fost deputat PSD
Primăria Slatina condusă de social democratul Emil Moț continuă să-și manifeste în manieră proprie interesul față de reducerea numărului de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă - în aparatul de specialitate al primarului apar din când în când „specialiști” din alte județe.
Anul trecut, un post de inspector la Serviciul Lucrări Publice din cadrul Primăriei Slatina era încredințat (pe bază de concurs, normal) unui fost deputat PSD din Maramureș - Gheorghe Zoicaș, care după o perioadă de încasat salariu pentru inspectarea lucrărilor publice locale s-a mutat la Inspectoratul de Stat în Construcții.
Anul acesta, în aparatul de specialitate al primarului Slatinei s-a găsit loc pentru un alt fost parlamentar PSD. În „plasament”, cum s-ar spune, se află acum fostul deputat d