vineri, octombrie 2 www.impactinolt.ro

Ce salarii sunt la Primăria Slatina

După ani de ignorare a legii care prevede că toate autoritățile și instituțiile publice au obligația de a publica veniturile salariale ale angajaților, la Primăria Slatina s-a produs „minunea” – un click pe link-ul situației privind veniturile salariale nu te mai duce automat spre o urare de bun venit pe prima pagină a instituției, ci spre informațiile care trebuiau afișate încă din 2017.

Potrivit situației publicate, Emil Moț, primarul Slatinei, are un venit brut lunar de 23.400 lei, compus din indemnizația de 18.720 lei și sporul de 25% (4.680 lei) pentru activitatea prestată în proiecte. Pe locul doi în topul salariilor din primărie se află viceprimarul Gigi Vîlceleanu, al cărui venit brut lunar este de 20.800 lei (16.640 lei indemnizația, plus 4.160 lei sporul de 25% pentru activitatea prestată în proiecte). Administratorul public al orașului, Cristian Cismaru, are un venit brut lunar de 20.540 lei, iar secretarul general Mihai Idita – 16.034 lei.

Bine plătiți sunt și consilierii primarului și viceprimarului:
-director cabinet primar – 8.143 lei
-consilier primar (4 ore/zi) – 3.464 lei
-consilier primar – 6.597 lei
-consilier primar – 6.282 lei
-consilier viceprimar (4 ore/zi) – 3.640 lei
-consilier viceprimar – 6.597 lei

Un director general din Primăria Slatina are un venit brut lunar de 15.610 lei, un director general adjunct – 12.488 lei, managerul public superior – 14.531 lei, arhitectul șef – 14.562 lei.
Șefii de serviciu au venituri brute cuprinse între 8.965 lei și 14.986 lei, șefii de birou între 9.166 lei și 10.083 lei, un auditor superior – 8.056 lei, iar un auditor principal – 6.750 lei
Consilierii juridici au venituri brute cuprinse între 5.287 lei și 9.865 lei, inspectorii – între 4.709 lei și 9.334 lei, inspectorii de specialitate – între 4.171 lei și 10.919 lei, iar pentru un post de consilier achiziții publice venitul lunar brut este de 7.778 lei.
Pentru posturile de referent veniturile brute sunt cuprinse între 3.569 lei și 4.836 lei, iar șoferul are un salariu brut de 4.002 lei.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.