“Vreau să mulţumesc celor de la Salubris, care au acceptat să modificăm acest contract legal de concesiune pe 25 de ani şi au pus valoarea oamenilor din Slatina mai presus de valoarea banului. Am făcut cel mai bun lucru din ultimii ani atât pentru Slatina cât şi pentru judeţul Olt!” – asta declara în noiembrie 2016 Emil Moţ, primarul Slatinei, după ce Salubris a acceptat modificarea contractului de concesiune încheiat în 2010, în sensul ca renunţă de bună-voie la activităţile de colectare şi transport al deşeurilor după ce va fi pus în funcţiune Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor administrat de CJ Olt.
La şase luni distanţă, vine şi posibila explicaţie a faptului că Salubris a fost atât de “milostivă” deşi avea un contract legal în vigoare – cu foarte puţine excepţii, tarifele serviciilor de salubrizare cresc. În plus, apar şi tarife noi specifice activităţii.
Potrivit unui proiect postat pe site-ul Primăriei Slatina la rubrica transparenţă decizională, persoanele fizice nu vor mai plăti câte 5,79 lei lunar, ci 7,46 lei, iar agenţii economici vor fi taxaţi cu 62,17 lei/mc în loc de 48,29 lei/mc, cât plătesc acum.
Mai mari vor fi şi facturile pe care Primăria Slatina le va achita “înţelegătoarei” Salubris. Ca exemple, tariful pentru măturat manual pe străzi şi trotuare va creşte de la 14,59 lei/om/oră la 22,57 lei, întreţinerea curăţeniei – de la 9,36 lei/1000 mp va creşte la 17,15 lei, curăţatul manual al pământului din rigolă, facturat acum la 348,09 lei/1000 mp, va ajunge la 524,09 lei.
Şi cum iarna nu-i ca vara, să dăm câteva exemple şi pentru acest anotimp:
-împrăştiat manual material antiderapant
tarif actual 19,28 lei/om /oră, tarif propus – 30,14 lei
-împrăştiat material antiderant
tarif actual 26,99 lei/1000 mp/trecere, tarif propus – 42,20 lei
-spart şi curăţat manual gheaţă în strat de 0,05m – 0,07 m
tarif actual 3,86 lei/mp, tarif propus 6.03 lei
-spart şi curăţat manual gheaţă în strat de 0,07m – 0,1 m
tarif actual 7,71 lei/mp, tarif propus 12,05 lei
Cireaşa de pe tort vine de la capitolul “tarife noi specifice activităţii de salubrizare” – dacă până acum se plăteau doar orele de funcţionare a utilajelor de deszăpezire, pe viitor va fi facturată şi staţionarea utilajelor cu lama şi sărăriţă, care va fi taxată de Salubris cu 84,56 lei/oră. Asta ca să nu ne mai prindă iarna nepregătiţi, nu de alta…
În rest, numai de bine. Vara se mătură, iarna se deszăpezeşte, Salubris pune “valoarea oamenilor mai presus de cea a banului”, cum zice domnu’ Moţ, şi nimeni nu taie frunză la câini. Doar facturi…
