
Emil Marinescu îl înlocuiește pe Leonid Moisiu
Proaspătul pensionar Emil Marinescu, fost șef al Direcției Agricole Olt, va ocupa locul eliberat de Leonid Moisiu în Consiliul de Administrație al Loctrans. Indemnizația de la Loctrans va întregi veniturile pensionarului social democrat, care după plecarea din fruntea Direcției Agricole a fost cooptat în echipa de consilieri a ministrului Agriculturii.
Emil Marinescu a împlinit vârsta de pensionare la finalul lunii octombrie a anului trecut, iar din noiembrie și-a început serviciul la Ministerul Agriculturii.
”Sunt mândru că am fost ales să ocup această funcție. Mă simt onorat pentru încrederea acordată şi voi face tot ce îmi va sta în putință pentru dezvoltarea domeniului agricol din zona de sud-est a țării. Sunt sigur că lucrurile vor merge bine”, declara Marinescu presei locale.