ICCJ a respins solicitarea DNA în dosarul care-l viza pe Paul Stănescu
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins azi cererea DNA de redeschidere a urmăririi penale pentru vicepremierul Paul Stănescu (președintele PSD Olt) și cei trei auditori ai Camerei de Conturi Olt - Marian Belu Briceag, Florin Cotoşman şi Remus Manolache în dosarul privind finanțarea echipei de fotbal Alro Slatina.
”Respinge cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția Națională Anticorupție, în dosarul penal 82/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Craiova, privind pe numiţii Stănescu Paul, Briceag Belu Marian, Cotoşman Florin şi Manolache Remulus”, a decis Curtea Supremă.