miercuri, decembrie 13 www.impactinolt.ro

Cuscra lui Paul Stănescu şi Mariana Gheorghe au picat concursul. Din nou!

Când numirea pe o funcţie călduţă vine direct din pixul unui ministru, cârcotaşii pot comenta pe seama competenţei sau a profesionalismului celui numit. Când cunoştinţele îţi sunt testate de un concurs care ar trebui să te “bată în cuie” pe funcţie dar îl pici, parcă mai poţi să dai vina pe emoţii, că te-au copleşit. Când deja ai picat însă şi a doua oară, ce scuze ai mai putea invoca oare?

La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc concursul organizat pentru a doua oară anul acesta de Ministerul Educaţiei pentru ocuparea celor două funcţii de inspector şcolar general adjunct vacante la Olt. O primă încercare de “adjudecare” prin concurs a celor două posturi a avut loc în aprilie. Şi atunci, dar şi acum au existat aceeaşi candidaţi – actualele interimare Florica Grecu, cuscra preşedintelui PSD Olt Paul Stănescu, şi Mariana Gheorghe, preşedinta femeilor pesediste din Balş, dar şi Camelia Tiţa, un psiholog care se încăpăţâna să creadă că nu toate funcţiile se câştigă pe baza carnetului de partid.
Exact la fel ca în aprilie, şi de această dată singura care a reuşit să treacă de dificila probă scrisă a fost Camelia Tiţa, de altfel singura care a promovat această probă din totalul de 8 candidaţi din 4 judeţe care au susţinut-o. Tot ca în aprilie însă, şi de această dată interviul a fost decisiv, Camelia Tiţa fiind respinsă.
Ce studiu de caz cu inadaptarea şcolară a unui copil cu CES (Cerinte Educaţionale Speciale) prezentat, ce ţinte strategice, ce ofertă managerială…

N-ai susţinere politică, n-ai cum să câştigi concursul! Dacă însă o ai, poţi ocupa postul deşi ai dovedit nu o dată că eşti incapabil să treci de proba scrisă a unui concurs. Poţi fi numit inspector şcolar general adjunct chiar dacă ai picat un concurs pentru o funcţie de director de şcoală, poţi fi menţinut în scaun şi dacă l-ai picat nu o dată, ci de două ori şi pe cel organizat fix pentru funcţia pe care o ocupi interimar de câteva luni.
Trăiască “derogările de la incompetenţă” şi cuscrul coleg de partid cu ministrul!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.