
Andra Bărbulescu, fina lui Darius Vâlcov și soția fostului deputat Daniel Bărbulescu, a fost trimisă în judecată pentru dare de mită. În același dosar, inculpați mai sunt Robert Băsescu și Ioana Cristina Popa.

Andra Bărbulescu, care împreună cu soțul său s-au numărat printre principalii denunțători ai lui Vâlcov, a ajuns în postura de inculpată după ce a fost denunțată de o angajată de la Finanțe pe care a vrut să o mituiască. Angajata de la Finanțe a sesizat organele de urmărire penală și le-a predat un plic ce conținea 50 de bancnote a câte 100 de lei, precizând că banii reprezentau mită dată de Andra Bărbulescu. În schimbul banilor, femeia trebuia să nu ia în calcul şi să nu verifice toată evidenţa contabilă a unei societăți, aferentă perioadei 01.01.2011 – 30.06.2017 şi să nu verifice soldul casei care, la data de 30.06.2017, însuma peste 1.600.000 lei.
”Din probele administrate până în prezent rezultă existenţa unei activităţi infracţionale care se circumscrie tipicităţii elementelor constitutive ale infracţiunii de „dare de mită”, constând în aceea că, în calitate de administrator de fapt al SC BEST SALE SRL, la data de 11.10.2017, i-a remis numitei C.E. – consilier superior la A.J.F.P. Olt- Inspecţia Fiscală şi care era desemnată să desfăşoare procedura de inspecţie fiscală la sediul SC BEST SALE SRL Slatina, suma de 5.000 de lei, banii fiind puşi într-un plic, în geanta personală a funcţionarei, încât aceasta să nu ia în calcul şi să nu verifice toată evidenţa contabilă a societăţii şi pe cale de consecinţă să stabilească obligaţii fiscale, mult diminuate, în sarcina respectivei societăţi, conform indicaţiilor stabilite de către inculpată”, preciza un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în care se mai menționa că inculpata a fost pusă sub control judiciar, printre obligațiile impuse regăsindu-se și aceea de a nu părăsi raza teritorială a României decât cu încuviințarea organelor judiciare.
La începutul acestei săptămâni Andra Bărbulescu a fost trimisă în judecată, iar inculpați în același dosar mai sunt Robert Băsescu, vărul Andrei Bărbulescu și administrator al SC Best Sale SRL, împreună cu Ioana Cristina Popa (nume ce apare și în rechizitoriul DNA din dosarul lui Vâlcov, Ioana Cristina Popa fiind administratorul societății care se ocupa de contabilitatea firmelor deținute de Vâlcov prin interpuși).
Dosarul în care cei trei au fost trimiși în judecată se află pe rolul Tribunalului Olt.