Au ”curs” dosarele, ”curg” și achitările. Florian Constantin, primarul comunei Izvoarele, a fost achitat de magistrații Judecătoriei Slatina și în cel de-al doilea dosar în care este acuzat de abuz în serviciu, decizia nefiind însă definitivă.
Acuzațiile procurorilor
În acest dosar, ce vizează modul în care s-a făcut deszăpezirea la nivelul comunei, primarul comunei Izvoarele și câțiva angajați ai primăriei au fost trimiși în judecată, în iunie 2016, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2013 Constantin Florian şi fostul viceprimar al comunei au convenit cu Tîrîş Emilian, din aceeaşi localitate, să efectueze lucrările de deszăpezire pe raza comunei în iarna anului 2013-2014, acesta deţinând două utilaje.
„Întrucât inculpatul Tîrîş Emilian nu era administrator al unei societăţi comerciale căreia să-i fie atribuit contractul de prestări servicii, acesta a apelat la o cunoştinţă, R. M. C., administratorul S.C. MADCONS DANACONS SRL Drăgăneşti-Olt, care a fost de acord ca lucrările să fie efectuate în numele acestei societăţi. La data de 27.08.2013, între Primăria com. Izvoarele şi SC MADCONS DANACONS SRL Drăgăneşti-Olt a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 3765/2013, având ca obiect deszăpezirea drumurilor comunale, valoarea lucrărilor fiind stabilită în cuantum de 17.000 lei, contractul fiind semnat de inculpatul Constantin Florian, primarul comunei Izvoarele, şi R. M. C., administratorul SC MADCONS DANACONS SRL. Atribuirea contractului în mod nelegal, cu încălcarea dispoziţiilor legale, este dovedită prin lipsa documentaţiei de atribuire (propunere financiară propunere tehnică, notă justificativă, referat de necesitate), şi a avizelor compartimentului juridic şi economic din cadrul UAT Izvoarele, jud. Olt. De asemenea, contractul a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind stabilirea valorii estimate a contractului de achiziţie, neexistând un tarif orar pentru activitatea prestată. Din dispoziţia inculpatului Constantin Florian, contabilul Primăriei com. Izvoarele, în lipsa oricăror documente contabile justificative a efectuat plăţi în cuantum de 17.000 lei, în trei tranşe. În cauză nu au fost întocmite procese verbale de recepţie a activităţii prestate care să stea la baza efectuării plăţii. Deşi prin dispoziţia primarului nr. 229, din 20.05.2013, a fost desemnată comisia de recepţie a lucrărilor, această comisie nu şi-a desfăşurat în mod efectiv activitatea, nu a urmărit prestarea acestor servicii şi nu a întocmit nici un document care să confirme executarea acestor lucrări”, se arată în rechizitoriu.
Potrivit procurorilor, pe parcursul urmăririi penale, în luna ianuarie 2016 inculpaţii Gheorghe Valentin şi Boantă Badea Bebe au semnat un proces – verbal de recepţie a lucrărilor de deszăpezire, efectuate în iarna 2013-2014, în condiţiile în care aceştia nu erau desemnaţi să facă parte din comisia de recepţie.
„Menţiunile din procesul – verbal nu corespundeau realităţii, aspect probat şi cu declaraţiile inculpatului Tîrîş Emilian, care confirmă faptul că lucrările de deszăpezire au fost efectuate parţial, fiind prestate în mod efectiv un număr de 60 de ore de activitate, în cursul a 4 zile calendaristice, în condiţiile în care au fost efectuate plăţi pentru 200 ore lucrări de deszăpezire. În cursul urmăririi penale s-a stabilit că au fost efectuate plăţi în mod nejustificat, în sumă de 11.900 lei. În mod efectiv au fost prestate servicii de deszăpezire un număr de 4 zile, câte 15 ore pe zi, la un preţ mediu tarifar de 85 lei/h, valoarea prestaţiei efectuate fiind de 5100 lei. Primăria comunei Izvoarele a înregistrat un prejudiciu de 14.470 lei, ce reprezintă plăţi efectuate, în mod necuvenit, pentru lucrări neexecutate, sumă care a fost recuperată în cursul anului 2016. (…) În toamna anului 2014, inculpatul Tîrîş Emilian a procedat în aceeaşi modalitate pentru încheierea unui contract de prestări servicii deszăpezire cu Primăria Izvoarele, în valoare de 14.000 lei, apelând la o altă cunoştinţă, martorul G.B., administratorul SC CRIS BEBE EXCAVĂRI SRL Izvoarele. Contractul a fost încheiat, de asemenea, fără să existe o procedură de atribuire a contractului, fără să se întocmească o documentaţie de atribuire. (…) Valoarea lucrărilor prestate, în mod efectiv, timp de 4 zile, câte 15 ore pe zi, la un tarif mediu de 85 lei/h, este de 5100 lei, plătindu-se în mod necuvenit suma de 8900 lei. Şi în legătură cu acest contract s-a procedat în aceeaşi modalitate, sumele de bani încasate de SC CRIS BEBE EXCAVĂRI SRL Izvoarele au fost remise inculpatului Tîrîş Emilian, după ce au fost reţinute sumele constând în taxe şi impozite datorate bugetului de stat de către această societate. (…) Întrucât valoarea prejudiciului, în cuantum total de 24.037,90 lei, reprezentând plăţi necuvenite şi dobânzi şi penalităţi, a fost recuperată integral, UAT Izvoarele nu s-a constituit parte civilă în procesul penal”, se precizează în rechizitoriu.
Procurorii susţin că în luna ianuarie 2016, din dispoziţia inculpatului Constantin Florian, inculpata Gheorghe Lucreţia a redactat două procese – verbale de recepţie care atestă în mod necorespunzător adevărului că lucrările de deszăpezire în iarna 2013-2014 şi 2014-2015 au fost efectuate corespunzător.
„Tot pe parcursul urmăririi penale, pentru a încerca să împiedice lămurirea tuturor aspectelor cauzei, inculpaţii Constantin Florian şi Gheorghe Lucreţia şi numitul E.I. au solicitat inculpatului Tîrîş Emilian să întocmească şi să le remită mai multe documente contabile justificative, care să ateste efectuarea lucrărilor de deszăpezire în cursul iernii 2014 – 2015. (…) Pe parcursul urmăririi penale, inculpaţii Constantin Florian, Gheorghe Lucreţia şi Tîrîş Emilian au recunoscut existenţa prejudiciilor, în cuantum de 14.470,40 lei şi, respectiv, 9567,40 lei, şi au efectuat demersurile necesare pentru recuperarea sumelor de bani plătite în mod necuvenit de către UAT Izvoarele”, precizează procurorii.
Judecătoria Slatina a decis achitarea inculpaților
La doi ani de la trimiterea in judecată, instanța a decis achitarea inculpaților și a luat act de faptul că UAT izvoarele nu s-a constituit parte civilă în cauză.
” Achita pe inculpatul Constantin Florian pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, pentru savarsirea infractiunii de instigare la fals material in inscrisuri oficiale, pentru savarsirea infractiunii de instigare la fals in inscrisuri sub semnatura private (…) Achita pe inculpata Gheorghe Lucretia pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, pentru savarsirea infractiunii de instigare la fals material in inscrisuri oficiale, pentru savarsirea infractiunii de instigare la fals in inscrisuri sub semnatura private (…) Achita pe inculpatul Gheorghe Valentin pentru savarsirea infractiunii de fals material in inscrisuri oficial (…) Achita pe inculpatul Boanta Badea Bebe pentru savarsirea infractiunii de fals material in inscrisuri oficiale (…) Achita pe inculpatul Tiris Emilian pentru savarsirea infractiunii de complicitate la abuz in serviciu”, se precizează în hotărârea Judecătoriei Slatina, care a fost deja atacată de procurori la Curtea de Apel Craiova.
Primarul comunei Izvoarele a fost trimis în judecată în trei dosare. În primul, în care era acuzat de abuz în serviciu, a fost deja achitat definitiv. În cel de-al treilea dosar, în care este acuzat de șantaj, ultraj și purtare abuzivă după ce ar fi amenințat-o cu bătaia pe secretara primăriei și ar fi încercat să o determine să pună viza pe niște documente de plată ilegale, are termen pe 20 septembrie.