Crimă la Tufeni. Fostul sclav de la Berevoiești și-a ucis tatăl
Crima oribilă în această dimineață în comuna Tufeni, unde un bătrân imobilizat la pat a fost ucis cu sălbăticie chiar de propriul fiu.
Bătrânul, care avea un picior tăiat, a fost bătut cu un scaun până și-a dat ultima suflare, trupul fără viață fiind găsit de fiica sa, care a alertat poliția.
"Bărbatul a fost găsit decedat în această dimineață de unul dintre membrii familiei sale. Solicitarea a fost primită prin apelul 112 în jurul orei 08:20, iar cadrele medicale au constatat că persoana prezenta multiple traumatisme în zona capului și a membrelor, loviturile fiind produse cu un corp dur”, a declarat Alina Duminică, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Olt.
Autorul crimei este chiar fiul bătrânului - Ștefan Ionuț Iordache, unul din foștii sclavi de la Berevoiești, pe
