miercuri, octombrie 16 www.impactinolt.ro

Fostul prefect de Olt, detașat de la Ministerul Educației la Evidența Populației

Vechea zicală potrivit căreia ”un șut în fund e un pas înainte” nu pare să se aplice și în cazul fostului prefect de Olt, Silviu Neacșu, care de la poziția de înalt funcționar public – reprezentant al Guvernului în teritoriu a coborât la cea de șef la Evidența Populației Olt.

Vehiculată pe plan local la scurt timp după demiterea din funcția de prefect, numirea lui Silviu Neacșu pe postul de director al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor (DJEP) s-a produs pe 16 septembrie. Informația privind schimbarea oficială a conducerii DJEP apare într-un proiect ce va fi supus aprobării consilierilor județeni în ședința ce va avea loc mâine.

”Consiliul Județean Olt a solicitat Ministerului Educației Naționale acordul cu privire la detașarea domnului Neacșu Petre-Silviu – inspector clasa I, grad profesional principal din cadrul Corpului de Control al Ministerului Educației Naționale pentru exercitarea cu caracter temporar a funcției publice de conducere vacante, de director executiv, grad II al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Olt – serviciu public din subordinea Consiliului Județean Olt, începând cu data de 16.09.2019, pe o perioadă de 6 luni”, se precizează în proiect.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.