vineri, octombrie 2 www.impactinolt.ro

Lună: februarie 2017

Păi ce făcuşi mă nene mă, „te lepezi de Satana”?

Păi ce făcuşi mă nene mă, „te lepezi de Satana”?

Actualitate, Politica
Băiat bun pentru PSD Olt până joi, când a demisionat din Guvern afirmând printre altele că viitorul trebuie scris „cu onoare şi cinste, nu cu impostură şi minciună”, iar „românii nu merită ce li se întâmplă acum”, Florin Jianu a devenit persona non grata pentru partid. Acelaşi partid care până joi se mândrea cu reprezentanţii Oltului în ministere susţine acum, prin vocea preşedintelui executiv Marius Oprescu, că Jianu ar avea nişte „schelete” care ar putea să scoată capul din dulap. „Demisia lui Florin Jianu este suspectă, aş putea spune că am auzit şi eu pe aici, se vorbeşte că ar avea ceva probleme şi probabil i-a fost frică văzând presiunile care sunt. Lumea vorbeşte că are probleme cu fondurile europene, nu înţeleg de ce a acceptat să se ducă ministru ştiind situaţia în care e”,
Mandat de aducere pentru „importantul” Rotea

Mandat de aducere pentru „importantul” Rotea

Actualitate
„Vocea şi talentul” cu care Cătălin Rotea intermedia şpaga pentru Darius Vâlcov n-au putut fi consemnate de instanţă la termenul de miercuri al procesului în care fostul ministru al Finanţelor este acuzat de luare de mită. Dacă la termenul anterior, când era doar un simplu muritor de rând fără funcţie de top, Rotea se prezentase ca să „scape odată de grijă”, dar n-a mai fost audiat pentru că lipseau avocaţii apărării, de data asta, din poziţia de secretar de stat, a fost un pic cam ocupat. Mai exact, a depus la instanţă o cerere „în care precizează că a fost numit într-o funcţie importantă şi e plecat la Braşov la o întâlnire importantă”. Detalii despre cum intermedia şpaga va da însă la următorul termen, stabilit pentru 15 februarie, instanţa dispunând emiterea unui mandat de adu
Curtea de Conturi: Prejudiciu de peste 3 milioane lei la Primăria Slatina

Curtea de Conturi: Prejudiciu de peste 3 milioane lei la Primăria Slatina

Actualitate, Administratie
Raportul privind finanţele publice locale pe anul 2015, publicat marţi de Curtea de Conturi, scoate la iveală o nouă serie de ilegalităţi comise la Primăria Slatina. Prejudiciul estimat de auditori este de aproape 3,5 milioane de lei. Constatările Curţii de Conturi: Efectuarea de plăţi nelegale ca urmare a nestabiliri valorii estimate a contractului şi achiziția prin procedura atribuirii directe de servicii în domeniul achizițiilor publice la prețuri/tarife supraevaluate – prejudiciu estimat la193.000 lei; Prejudicierea bugetului local prin acceptarea la plată a unor lucrări supraevaluate la obiectivul de investiţii „Reţea integrată de internet, intranet şi supraveghere video la Clubul nautic şi de agrement Plaja Olt din municipiul Slatina”, reprezentând contravaloare taxa pe valo
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.