Primar PSD din Olt, condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare
Primarul comunei Gostavățu, trimis în judecată în mai 2020 de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalulul Olt pentru luare de mită și înșelăciune în formă continuată, a fost condamnat în primă instanță la 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare. Hotărârea instanței prevede și interzicerea unor drepturi, printre care și cel de a de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta – primar, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
„Condamnă pe inculpatul Popescu Marius Ştefan, judecat în stare de libertate în prezenta cauză, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, comisă în formă continuată (…) condamnă pe inculpatul Popescu Marius Ştefan,