duminică, decembrie 8 www.impactinolt.ro

În ce dosar a fost audiat Paul Stănescu la DNA

Chemat ieri dimineață la DNA, Paul Stănescu, președintele PSD Olt, a declarat presei că a fost citat ca martor într-un dosar legat de un proiect cu fonduri europene al Consiliului Județean din perioada 2011 – 2012. Stănescu nu a fost singurul care a dat declarații, audiați, tot ca martori, fiind și actualii șefi ai CJ Olt și mai mulți angajați ai instituției.

„Astăzi la ora 8.00 am fost chemat la DNA într-un dosar care este în lucru, ca martor. (…) E de la Olt, din perioada în care eu eram președinte la CJ. Am fost citat ca martor și am dat declarație 10-15 minute. Am băut cafeaua și am plecat. (…) Probabil că există un denunț, ceva, într-un proiect vechi, din 2011-2012, cu fonduri europene. Probabil că de aia am fost chemat, pentru că eram președintele CJ.”, a declarat ieri Stănescu.

Paul Stănescu nu a fost singurul care a avut ocazia să testeze cafeaua procurorilor anticorupție. Citați, tot ca martori în acest dosar, au mai fost actualul președinte al CJ Olt, Marius Oprescu, vicepreședinții Ioan Ciugulea și Virgil Delureanu, dar și mai mulți angajați ai instituției.

Potrivit surselor noastre, dosarul în care aceștia au fost audiați vizează proiectul privind ”Managementul situatiilor de urgență provocate de evenimente hidro-meteo periculoase si de calitate a mediului”, desfășurat în cadrul programului de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria. Cu o valoare totală de 4,9 milioane euro, obiectivul general al proiectului consta în ”implementarea unui sistem de monitorizare şi decizie pentru situaţii de urgență în legătură cu evenimente hidro-meteo, accidente la clădirile hidrotehnice și deversări accidentale; achiziţia unui sistem de alarmare şi dispunere a sirenelor eficient, desfăşurat pe întreaga suprafaţă a judeţului, ce va fi acţionat de sistemul suport de monitorizare și decizie; îmbunătățirea capacității de intervenție şi salvare prin achiziţia a doua barci de patrulare şi intervenţie; îmbunătățirea conştientizării locale în cazuri de risc de inundaţie prin crearea şi menţinerea unui registru local de risc”.
Cea mai mare parte din bani – 13,5 milioane lei (3 milioane euro) – a fost alocată pentru implementarea sistemului de alarmare, monitorizare și decizie, iar contractul a fost acordat firmei Asesoft International, care era controlată de Sebastian Ghiță. În 2018, jurnaliștii de la recorder.ro scriau că multe dintre achizițiile făcute de Consiliul Județean Olt au fost supraevaluate, unele chiar și de zece ori peste prețul real.
”Cea mai flagrantă neregulă este în cazul a două servere partiționabile pe care Asesoft le-a livrat la un preț de aproximativ 370.000 de euro (1.695.000 de lei) pe bucată, în timp ce pe site-urile de profil pot fi cumpărate cu cel mult 25.000 de euro.Supraevaluarea este evidentă și în cazul altor achiziții din listă: două sisteme de stocare care au costat peste 50.000 de euro fiecare, deși prețul real este la jumătate. 25 de imprimante cumpărate cu 1.300 de euro, deși prețul de piață nu depășește 700 de euro”, dezvăluia recorder.ro..


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.