miercuri, decembrie 13 www.impactinolt.ro

Cât câştigă angajaţii Consiliului Judeţean

Consiliul Judeţean Olt, instituţie care a furat startul majorărilor salariale încă din luna februarie a acestui an, a făcut publice salariile de bază ale angajaţilor după aplicarea noii legi a salarizării. În câteva cazuri, veniturile sunt ceva mai mici comparativ cu cele din februarie.

Pe principiul „dă-i, că nu dai de la tine”, prin dispoziţie a preşedintelui CJ salariul brut aferent funcţiei de secretar al judeţului sărise în februarie la 13.113 lei. La ora actuală, după aplicarea legii salarizării este de 11.500 lei. Ceva mai mici sunt şi salariile auditorilor – în februarie, cel mai mare salariu aferent acestei funcţii era de 7.736 lei, la ora actuală este de 6.224 lei, iar salariul unui referent superior, stabilit în februarie la 3.668 lei, este acum de 2.947 lei.

După aplicarea legii salarizării, cel mai bine plătit bugetar din instituţie este preşedintele CJ, Marius Oprescu – indemnizaţia acestuia este de 13.050 lei, la care, potrivit art. 16. din Legea salarizării, se adaugă o majorare de 3.263 lei, pentru că instituţia implementează proiecte cu fonduri europene. Pe locul doi în categoria bugetarilor bine plătiţi sunt cei doi vicepreşedinţi ai CJ, Ioan Ciugulea şi Virgil Delureanu – indemnizaţia aferentă postului este de 11.600 lei, la care se adaugă o majorare de 2.900 lei în baza articolului 16.
Cel mic salariu brut la CJ este de 2.000 de lei, aferent postului de îngrijitor debutant.

Salariile din CJ

Funcţii publice de conducere

Secretar al judeţului – 11.500 lei
Arhitect şef – 10.100 lei
Director executiv – 10.050
Şef serviciu – 8.680 lei
Şef birou – 8.342 lei

Funcţii publice de execuţie

Auditor, grad profesional superior – 6.224 lei
Auditor, grad profesional principal – 5.500 lei
Auditor, grad profesional asistent – 3.800 lei
Consilier, consilier juridic, inspector:
-grad profesional superior – 5.361 lei
-grad profesional principal – 3.904 lei
-grad profesional asistent – 3.100 lei
-grad profesional debutant – 2.600 lei
Referent de specialitate
-grad profesional superior – 4.604 lei
-grad profesional principal – 4.000 lei
-grad profesional asistent – 2.800 lei
-grad profesional debutant – 2.500 lei
Referent
-grad profesional superior – 2.947 lei
-grad profesional principal – 2.800 lei
-grad profesional asistent – 2.650 lei
-grad profesional debutant – 2.400 lei

Funcţii contractuale
Consilier, inspector de specialitate
-gradul IA – 5.622 lei
-gradul I – 3.500 lei
-gradul II – 2.900 lei
-debutant – 2.500 lei
Consilier juridic
-gradul IA – 5.622 lei
-gradul I – 3.500 lei
-gradul II – 2.900 lei
-debutant – 2.500 lei
Referent (studii superioare)
-gradul IA – 3.500 lei
-gradul I – 3.100 lei
-gradul II – 2.800 lei
-debutant – 2.400 lei
Referent, inspector (studii medii)
-gradul IA – 2.665 lei
-gradul I – 2.570 lei
-gradul II – 2.450 lei
-debutant – 2.350 lei
Şofer I – 2.811 lei
Şofer II – 2.600 lei
Muncitor calificat I – 2.600 lei
Muncitor calificat II – 2.500 lei
Muncitor calificat III – 2.400 lei
Muncitor calificat IV – 2.300 lei
Îngrijitor – 2.410 lei
Îngrijitor debutant – 2.000 lei

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.