miercuri, aprilie 24 www.impactinolt.ro

Biroul Electoral Județean, completat cu un reprezentant PMP Olt

Biroul Electoral Central a admis marți contestația privind completarea Biroului Electoral de Circumscripție Județeană Olt, formulată de PMP Olt. Procesul verbal întocmit de BEJ Olt a fost modificat, în componența Biroului fiind inclus și delegatul PMP.

Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 30 Olt a fost completat pe 23 septembrie doar cu delegații PNL (Ionela-Andreea Asan), PSD (Aurora Sîrbu), USR (Silviu Cristian Anton ), ALDE (Dan Stoichicescu) și UDMR (Silviu Beșliu), cel al PMP nefiind inclus pe considerentul că formațiunea are grup parlamentar propriu doar în Camera Deputaților.

Decizia BEJ a fost contestată de PMP Olt, contestația fiind admisă de BEC.
”Prin hotărârea Biroului Electoral Central nr. 2 din 23.09.2018 s-a stabilit că (…) cerința de a avea grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului se referă numai la organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale. (…) Admite contestația formulată de Partidul Mișcarea Populară – Organizația Județeană Olt și modifică procesul verbal nr. 14 din 23.09.2018 întocmit de Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 30 Olt, în sensul includerii în componența Biroului a delegatului Partidul Mișcarea Populară”, se precizează în hotărârea BEC.

În urma acestei decizii, din BEJ Olt va face parte si Theodora Cincă, din partea PMP Olt.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.