marți, august 21 www.impactinolt.ro

S-a trezit și ANI: Primarul comunei Coteana, în conflict de interese administrativ

După aproape doi ani de la trimiterea în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a primarului comunei Coteana, Costea Vasile, pentru conflict de interese și fals în declarații, s-a ”trezit” și Agenția Națională de Integritate (ANI). Prin intermediul unui comunicat de presă, ANI a anunțat azi constatarea conflictului de interese aministrativ în cazul edilului comunei Coteana.

”Costea Vasile – primar al comunei Coteana – conflict de interese administrativ – În perioada exercitării mandatului de viceprimar a făcut parte din Comisia de evaluare a ofertelor, întocmind și semnând o serie de documente care au stat la baza încheierii unor contracte de lucrări între Consiliul Local al comunei Coteana și S.C. RO Construct M.C. S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia fratele persoanei evaluate deține funcția de administrator și calitatea de asociat unic).

Valoarea totală a contractelor derulate între Consiliul Local al comunei Coteana, județul Olt și S.C. RO Construct M.C. S.R.L. este de 91.500 lei.

Astfel, persoana evaluată, a încălcat dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu dispozițiile art. 75 din Legea nr. 393/2004”, precizează comunicatul ANI.

Fix pentru faptele constate abia acum de ANI, spre finalul lui 2016 Costea Vasile a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru conflict de interese și fals în declarații. Potrivit procurorilor, în 2012, acesta i-a dat fratelui său, prin încredinţare directă, trei contracte, iar în calitate de membru în comisia de evaluare a ofertelor a dat şi o declaraţie în care susţinea că nu este rudă cu nici unul dintre ofertanţi.
„Am fost un prost”, recunoaştea Vasile Costea la scurt timp după trimiterea în judecată, într-o declaraţie dată pentru Adevărul prin care încerca să paseze responsabilitatea în seama fostului primar decedat al comunei.

Dosarul în care actualul edil al comunei Coteana are calitatea de inculpat se află pe rolul Judecătoriei Slatina, pronunțarea sentinței fiind anunțată pentru data de 2 mai.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.