duminică, iulie 15 www.impactinolt.ro

FUNCŢIONARI DIN PRIMĂRIA PIATRA OLT, PRINŞI DE DNA CU „MÂŢA ÎN SAC”

Primăria Piatra Olt, localitate de baştină a preşedintelui CJ Olt, iese din nou în evidenţă cu angajaţi trimişi în judecată. După condamnarea unei funcţionare la doi ani cu suspendare în dosarul referendumului, alţi trei lucrători din primărie se vor familiariza cu boxa inculpaţilor, fiind trimişi în judecată de procurorii DNA pentru fraude cu fonduri europene.

Toma Măndică, Ivan Florea şi Gheorghe Ionelaş sunt acuzaţi de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, şi fals în declarații, în sarcina primilor doi fiind reţinută săvârşirea infracţiunilor în formă continuată.
“În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2011-2014, inculpații Toma Măndică, Gheorghe Ionelaș și Ivan Florea au solicitat și obținut de la A.P.I.A. – Centrul Județean Olt, fonduri nerambursabile din bugetul național și bugetul Uniunii Europene, declarând nereal că utilizează diferite suprafețe de teren, cu acordul proprietarilor.
Prin aceste demersuri, inculpații au obținut pe nedrept fonduri nerambursabile din bugetul național și bugetul Uniunii Europene, în cuantum total de 48.372,95 lei, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților”, precizează un comunicat de presă al DNA.
Dosarul a fost trimis de procurori spre judecare Tribunalului Olt cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.