marți, septembrie 22 www.impactinolt.ro

”PSD Olt nu are niciun candidat cu probleme de ordin penal”, susține Oprescu. Și marmota rămăsese fără staniol…

Iritat de un ziar de campanie al liberalilor, șeful PSD Olt, Marius Oprescu, susține prin intermediul unui comunicat de presă că ”dacă vorbim despre oameni certați cu legea, aceștia sunt printre rândurile Partidului Național Liberal, Partidul Social Democrat neavând pe liste niciun candidat cu probleme de ordin penal”. În realitate, candidați cu probleme penale sunt cam pe la toate partidele, iar PSD Olt nu face excepție, deși susține atât de vehement contrariul.

Unul dintre cele mai recente exemple este primarul comunei Gostavățu, care candidează pentru un nou mandat din partea PSD. Acuzat de luare de mită, înșelăciune, instigare la fals intelectual și instigare la uz de fals, Popescu Marius Stefan a fost trimis în judecată în primăvara acestui an. În urmă cu aproximativ o săptămână, Tribunalul Olt a respins cererile și excepțiile invocate de inculpat, a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, și a dispus începerea judecății.
Acuzațiile procurorilor: ”În calitate de primar al com. Gostavăţu, jud. Olt, în perioada 2008-2018, a condiţionat mai multe persoane care doreau să nu fie sancţionate contravenţional sau împiedicate să îşi desfăşoare diferitele activităţi ce formează obiectul lor de activitate (reprezentanţi ai unor societăţi comerciale cu sedii sau puncte de lucru în com. Gostavăţu, jud. Olt şi deţinători de utilaje agricole) de pe raza comunei, să achite, personal sau prin persoane interpuse, anual, diverse sume de bani (folosite pentru nevoi personale) cu valoarea cuprinsă între 100-1000 lei, către acesta, sub pretextul că sumele de bani sunt necesare pentru organizarea bâlciului din comună (de?i la primărie exista prevedere bugetară pentru organizarea bâlciului din comună), în legătură cu întârzierea sau neîndeplinirea unor acte ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau pentru îndeplinirea unor acte contrare acestor atribuţii (procese-verbale de sancţionare contravenţională, nedarea în debit a amenzilor contravenţionale, emiterea acordului de funcţionare pentru agenţii economici, sesizări la diferite instituţii ale statului în vedere efectuării de controale la agenţii economici, etc.) – 117 acte materiale”.

Un alt exemplu care contrazice afirmațiile șefului PSD Olt este primarul comunei Izvoarele. Constantin Florian, candidat PSD pentru un nou mandat, este judecat la ora actuală în două dosare. În unul din acestea a fost acuzat de șantaj, ultraj și purtare abuzivă după ce ar fi amenințat-o cu bătaia pe secretara primăriei și ar fi încercat să o determine să pună viza pe niște documente de plată ilegale. În primă instanță a fost achitat pentru primele două infracțiuni și condamnat la o pedeapsă de 3000 de lei amendă penală pentru cea de-a treia infracțiune. Hotărârea a fost atacată la Curtea de Apel Craiova, următorul termen fiind stabilit pentru data de 22 septembrie. Cel de-al doilea dosar în care candidatul PSD la Primăria Izvoarele are calitatea de inculpat se află pe rolul Judecătoriei Slatina, Constantin Florian fiind acuzat de instigare la furt în formă continuată și fals intelectual. În acest dosar care vizează furtul unor tuburi de azbociment de pe raza unei comune, inculpat este și șeful filialei Olt a ANIF, Dan Cristian Vruse, acuzat de fals intelectual și uz de fals. Judecătoria Slatina a dispus începerea judecății, încheierea de cameră preliminară fiind contestată la Tribunalul Olt; termen – 10 septembrie.

Probleme de ordin penal are și primarul PSD al comunei Deveselu, Ion Aliman, care cu câteva zile înainte de depunerea candidaturilor era anunțat drept candidat pentru un nou mandat atât de către PNL cât și de către PSD. În final, PNL a rămas cu afișele de campanie, iar PSD cu candidatul. Ion Aliman a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită.
”Inculpatul Aliman Ion, în calitate de primar al comunei Deveselu și ordonator de credite, a condiționat de plata mitei sus-menționate deblocarea și efectuarea, de către unitatea administrativ-teritorială, a unei plăți la care societatea comercială era îndreptățită, în procedura de derulare a contractului de execuție lucrări. Remiterea efectivă a banilor nu a mai avut loc, deși ulterior consumării faptei de luare de mită (în forma pretinderii), au avut loc discuții între inculpatul Aliman Ion și reprezentantul societății comerciale privind modalitatea de remitere”, susțin procurorii. Dosarul se află pe rolul Tribunalului București, următorul termen fiind 11 septembrie.

În postura de inculpat se află și primarul PSD al comunei Rusănești, care candidează pentru un nou mandat. Alexandru Chirea a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, fiind acuzat de conflict de interese după ce a participat (prezentând si sustinând proiectul de hotarâre si raportul compartimentului de resort) la adoptarea unei hotărâri de consiliu local prin care o parte însemnată din islazul comunal a fost închiriată de societatea în care fiul său avea calitatea de asociat unic și administrator. Dosarul se află încă din martie 2016 pe rolul Judecătoriei Corabia, următorul termen fiind stabilit pentru data de 16 septembrie.

Un alt exemplu este primarul comunei Ștefan cel Mare, Viorel Marius Măgureanu, acuzat de abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție în formă continuată. Potrivit procurorilor, acesta a semnat situaţii de lucrări şi a acceptat la plată facturi întocmite de către reprezentantii societăţilor executante ale unor lucrări, dispunând plata acestora, lucrări care fie nu au fost executate, fie au fost executate parţial sau în cantităţi mai mici decât cele prezentate în documente, contribuind la producerea unui prejudiciu bugetului local în sumă totală de 420.000 lei. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Corabia, următorul termen fiind pe 30 septembrie.

În ”galeria” candidaților PSD cu probleme penale se regăsește și Tudor Udrea, primarul comunei Obârșia (colaborator dovedit al Securității încă din 2012), care este judecat pentru neglijență în serviciu într-un dosar care vizează acordarea de ajutor social unei persoane care nu îndeplinea condițiile legale. În luna iunie a acestui an, Judecătoria Corabia i-a stabilit o pedeapsă de 4 luni de închisoare, dispunând amânarea aplicării pedepsei și stabilind un termen de supraveghere de doi ani. Hotărârea a fost atacată la Curtea de Apel Craiova, următorul termen în dosar fiind stabilit pentru data de 30 septembrie.

Cum zicea dom’ președinte, la PSD niciunul măcar… Or fi din ”statul paralel”…


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.