Pus director general la ADR Sud Vest Oltenia în urma unui concurs controversat, Alexandru Stănescu, fratele lui Paul Stănescu – secretarul general al PSD, a încercat să lămurească în cadrul unui interviu acordat gds.ro cum a ajuns să ocupe funcția respectivă – nici pomeneală de susținere politică, n-are nici o treabă cu fratele; a ajuns director pentru că știe legislație, are experiență și abilități de management, iar pentru cei care-l contestă are și „un banc…o fabulă” cu o privighetoare, o cioară și un porc.
Întrebat de reporterii gds.ro despre faptul că USR a anunțat că depune plângere penală în legătură cu organizarea concursului, Alexandru Stănescu susține că nu are nici o problemă cu asta:
„Sigur că da, să depună. Nu eu am organizat concursul. Şi a propos de USR, nu aş vrea să mai comentez, pentru că ştiţi cum este. Era un banc….o fabulă…se zice că privighetoarea s-a întâlnit cu cioara şi cioara a provocat-o la cântat care cântă mai bine. Şi-au căutat un arbitru şi nu s-a oferit decât porcul şi el a decis că a cântat mai bine cioara. Deci, depinde cine te judecă… Am mai avut contestaţii din partea USR, declarative, de la anumiţi parlamentari pe care îi cunosc foarte bine, care au intrat în parlament până la 30 de ani fără să fi lucrat nicăieri înainte şi, la un moment dat, îşi puneau întrebarea despre experienţa mea….Deci ei aveau experienţă, iar eu, cu anumite poziţii, cu activitate de 35 de ani, nu aveam.”
Are dreptate fostul deputat, chiar depinde cine te judecă, dar până la urmă ce-o fi vrut să spună, că e privighetoare sau cioară?! Se aplică oare „un banc… o fabulă” și în cazul concursului de la ADR, adică a câștigat cioara, fiindcă a judecat porcul? Complicat…
Și ca să păstrăm linia, cum s-ar spune, pe lângă banc sau fabulă parcă ar merge și un proverb – știți cum se spune, că niciodată câinele nu pleacă de la măcelărie? Cică pleacă, dacă se plictisește…
În cadrul aceluiași interviu acordat gds.ro, Alexandru Stănescu a oferit și o explicație pentru plecarea de la ANRE:
”Nici la ANRE nu m-am dus pentru salariu, chiar dacă recunosc, era un salariu bun. Nu vreau să jgnesc pe nimeni, după 2 săptămâni am spus că nu mai stau la ANRE, pentru că era o activitate foarte mică pentru mine, iar eu sunt o persoană activă”.
Deci nu din cauză că CCR urma să anunțe că numirea sa acolo a fost neconstituțională, nici vorbă de așa ceva. De plecat n-a plecat chiar după două săptămâni, că a fost numit spre finalul lui decembrie și a demisionat la începutul lui martie, adică s-a mai chinuit puțin cu o activitate mică-mică pe un salariu mare-mare. Spirit de sacrificiu…