vineri, septembrie 20 www.impactinolt.ro

Lună: iulie 2022

Mircea Ungureanu – Pisicu a scăpat de obligația de a nu părăsi județul

Mircea Ungureanu – Pisicu a scăpat de obligația de a nu părăsi județul

Actualitate
Arestat preventiv și pus ulterior sub control judiciar pe cauțiune, afaceristul slătinean Mircea Ungureanu, cunoscut ca „Pisicu”, a contestat măsura preventivă. Tribunalul Olt a admis azi în parte plângerea acestuia și a dispus înlocuirea obligației de a nu depăși limita teritorială a județului Olt cu cea de a nu depăși limita teritorială a țării. Soluția pe scurt: Admite în parte plângerea formulată de petentul inculpat UNGUREANU MIRCEA, împotriva ordonanţei din data de 13 iulie 2022, emisă în dosarul nr.31/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie, Structura Teritorială Craiova, desfiinţează în parte ordonanţa atacată şi rejudecând dispune modificarea controlului judiciar pe cauţiune, în sensul că modifică „obligaţia de
Alexandru Stănescu nu s-ar duce ministru de teama unui „dosar de doi lei”, dar îl susține pe Botănoiu

Alexandru Stănescu nu s-ar duce ministru de teama unui „dosar de doi lei”, dar îl susține pe Botănoiu

Actualitate
Prezent zilele trecute într-o emisiune la AgroTV, Alexandru Stănescu, fratele lui Paul Stănescu - secretarul general al PSD, a afirmat că ceea ce s-a întâmplat cu Adrian Chesnoiu, care a demisionat de la Ministerul Agriculturii după solicitarea DNA de ridicare a imunității parlamentare, a fost „o execuție” și a făcut apel la luări de poziție pentru că „ni se poate întâmpla oricui așa ceva”. N-ar fi ceva nou, cu aplauze și solidaritate era așteptat acum câțiva ani și Dragnea la sediul DNA, dar colegii de partid, printre care și Paul Stănescu, nu i-au purtat noroc… Cât despre suspiciunea de abuz în serviciu pentru trucarea unor concursuri, care îl vizează pe Chesnoiu, pentru fratele lui Paul Stănescu nu pare să fie motiv serios de dosar, e ca „fluieratul în biserica din colțul satulu
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.