sâmbătă, februarie 16 www.impactinolt.ro

Bercea Mondial, decizie de eliberare condiționată

Instanța a decis că Sandu Anghel, mai cunoscut ca Bercea Mondial, poate fi eliberat condiționat. Hotărârea a fost pronunțată la finalul anului trecut de Judecătoria Drobeta Turnu Severin dar nu este definitivă, fiind deja atacată de Parchet la Tribunalul Mehedinți.
”Admite cererile reunite de liberare condiţionată formulate de condamnatul Anghel Sandu. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Anghel Sandu de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 244/2017, emis în baza sentinţei penale nr. 209/2017 a Tribunalului Dolj. În baza art. 100 alin. 6 C.p. intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei – 24.09.2021, constituie termen de supraveghere pentru condamnat. În baza art. 101 alin. 1 C.p. condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 102 alin. 1 din C.p. Informaţiile prevăzute la literele c), d) şi e) se comunică Serviciului de Probaţiune Olt. În baza art. 101 alin. 2 lit. a din C.p. impune condamnatului să urmeze un curs de calificare profesională. În baza art. 101 alin. 2 lit. g din C.p. impune condamnatului să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Măsurile de supraveghere şi obligaţia de a urma un curs de calificare profesională se vor executa de la data liberării, pe o perioadă egală cu o treime din durata termenului de supraveghere, potrivit art. . 101 alin. 5 teza I din C.p.. Obligaţia de a nu deţine, a nu folosi şi a nu purta nicio categorie de arme se va executa pe toată durata termenului de supraveghere potrivit art. 101 alin. 5 teza II din C.p… În temeiul art. 100 alin. 5 C.p. pune în vedere condamnatului că dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, se va dispune revocarea liberării şi executarea restului de pedeapsă, potrivit art. 104 alin. 1 şi alin. 2 din C.p.. Supravegherea respectării măsurilor şi executării obligaţiilor de către condamnat se face de Serviciul de Probaţiune Olt”, au decis pe 13 decembrie magistrații Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, hotărârea fiind contestată de procurori la Tribunalul Mehedinți.

Bercea Mondial se află după gratii din februarie 2011, când a fost arestat după ce și-a înjunghiat un nepot. În 2012, Tribunalul Olt l-a condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru tentativă de omor calificat, pedeapsa pentru această faptă ajungând la 8 ani și 9 luni prin hotărâre definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Nu a fost însă singura condamnare – în 2013 a mai primit o pedeapsă de 2 ani într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, iar în 2015 Curtea de Apel Pitești l-a condamnat la 1 an, 4 luni și 272 zile de închisoare în dosarul în care a fost judecat pentru mituirea unui angajat al penitenciarului Colibași. În 2017, o nouă condamnare a venit într-un dosar de constituire de grup infracțional organizat, aflat din 2014 pe rolul Tribunalului Dolj. Instanța a descontopit pedepsele anterioare și le-a contopit cu cele din cauza pe care o avea pe rol, pedeapsa rezultantă fiind de 12 ani, 7 luni și 272 de zile de închisoare; de asemenea, a dispus deducerea perioadei executate cu începere de la 20 februarie 2011, anularea mandatelor de executare emise anterior și emiterea unui nou mandat. În urma apelului, condamnarea definitivă a fost de 11 ani și 272 de zile.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.