sâmbătă, februarie 16 www.impactinolt.ro

Viceprimarul unei comune își pierde mandatul

Aleșii locali din Olt continuă să piardă pe bandă rulantă procesele cu Agenția Națională de Integritate (ANI). Cel mai recent caz este al viceprimarului comunei Băbiciu, care își va pierde mandatul după ce, la finalul anului trecut, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) i-a respins recursul, decizia fiind definitivă.

Petrică Andrei Adam, viceprimarul comunei Băbiciu, a fost acuzat de ANI că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 iunie 2012 – 27 octombrie 2014, întrucât a deținut simultan funcția de viceprimar și calitatea de reprezentant întreprindere familială în cadrul „ADAM PETRICĂ-ANDREI ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ”, încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.
Petrică Andrei Adam a cerut în instanță anularea raportului ANI, dar nu a avut câștig de cauză la Curtea de Apel Craiova, ai cărei magistrați i-au respins cererea în iunie 2016. Hotărârea a fost atacată de viceprimar la ICCJ, instanță care s-a pronunțat la finalul anului trecut:
Decizia nr.4598/17.12.2018. Respinge recursul formulat de Adam Petrică Andrei împotriva Sentinţei nr.139 din 23 martie 2016 a Curţii de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă.”
Ca urmare a deciziei ICCJ, Petrică Andrei Adam își va pierde mandatul de ales local.
Potrivit legii, persoana față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Un alt viceprimar al cărui mandat depinde de o hotărâre a ICCJ este cel al comunei Bărăști. În noiembrie 2015, Dumitru Tudosie a fost acuzat de ANI că se afla în stare de incompatibilitate începând cu data de 17 august 2010, întrucât deţinea simultan funcţia de viceprimar al comunei Bărăşti şi calitatea de reprezentant al Unităţii Administrativ Teritoriale Bărăşti în Adunarea Generală a Asociaţilor S.C. „PRESTĂRI BĂRĂŞTI” S.R.L., societate comercială de interes local.
Dumitru Tudosie a pierdut procesul cu ANI la Curtea de Apel Craiova și a atacat hotărârea la ICCJ, un prim termen în dosar fiind stabilit pentru data de 14 februarie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.