miercuri, decembrie 13 www.impactinolt.ro

Descinderi la Primăria Drăghiceni – abuz în serviciu şi delapidare

Poliţiştii din cadrul IPJ Olt efectuează în această dimineaţă trei percheziţii domiciliare în localităţile Drăghiceni şi Dobrosloveni, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu și delapidare, prejudiciul fiind estimat la 200.000 lei. La Drăghiceni, percheziţii au loc la sediul primăriei şi la locuinţa primarului, iar în Dobrosloveni este vizată o societate comercială.

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Olt, perchezițiile se desfășoară într-un dosar penal aflat în instrumentarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, care are ca obiect de cercetare săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și delapidare.

„Activităţile vizează documentarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite că, în perioada 2015 – 2016, în calitate de reprezentanți ai unor instituții publice și administratori ai unor societăți comerciale, ar fi recepționat lucrări de construire fictive, în cadrul unor contracte publice, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare estimată de 200.000 lei”, precizează comunicatul IPJ Olt.
Cinci persoane vor fi conduse la sediul I.P.J. Olt, pentru audieri.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.